Trei lucruri utile ce nu ar trebui să lipsească din bagaj dacă mergi cu cortul la mare

Deși lista cu lucruri inutile cărate într-o vacanță cu cortul este mai lungă decât cea cu lucruri cu adevărat necesare, dacă mergi cu cortul la mare trei lucruri nu ar trebui să lipsească din bagaj. Fie că este vorba de campare într-un camping organizat unde ai o infrastructură și ceva condiții măcar minime, fie că e vorba de campare la liber pe plajă, în cele câteva zile petrecute la cort vei observa că trei lucruri sunt esențiale. Deci, dacă mergi cu cortul la mare, pe lângă cort, o saltea bună și sacul de dormit, nu uita să pui în bagaj următoarele lucruri:

  1. Cuțitul – După cum spunea un prieten bulgar, e bine să ai un cuțit la tine tot timpul. Cât ar fi de mic, un cuțit dă un sentiment de siguranță. Trecând peste filosofia bulgarului, unul dintre cele mai populare cuțite pentru drumeție sunt cuțitele Opinel. Știu că sunt persoane pasionate de cuțite de vânătoare, săbii și alte iatagane însă, pentru camping la mare nu ai nevoie de mai mult. O alternativă poate fi și un briceag multifuncțional, celebrul Victoraș. În fine, nu contează marca, important este ca un cuțit să se afle tot timpul în bagaj.
  2. Trusa de prim ajutor – indiferent de durata excursiei sau locația campingului, din bagaj nu ar trebui să lipsească trusa de prim ajutor. Aceasta trebuie sa conțină cel puțin câteva bandaje sterile, niște plasturi, diverse medicamente dar și soluție dezinfectantă.
  3. O sursă de lumină – fie că este vorba de clasica lanternă, fie că este vorba de o lanternă frontală ce oferă mobilitate sporită, o sursă de lumină nu ar trebui să lipsească din bagajul pentru camping.

Acestea sunt trei dintre cele mai importante lucruri ce ar trebui să se regăsească în orice bagaj pentru ieșiri în natură. Altfel, în funcție de locație și de vreme mai ai nevoie de haine adecvate, eventual de un primus pentru gătit și nu în ultimul rând de saci pentru gunoi. Pentru perioade mai lungi petrecute într-un singur loc, dacă te-ai deplasat la camping cu mașina, poți băga acolo inclusiv masă de camping, scaune, hamace și tot fel de lucruri pe care cu siguranță nu le vei folosi. Voi reveni și cu un articol în care voi enumera câteva lucruri cărate în camping dar care nu mi-au folosit.

Scroll to Top