Pentru antrenament și exerciții fizice acasă bicicleta de fitness este cea mai populară

Dacă în sezonul rece când mișcarea în aer liber este redusă, interesul pentru bicicletele de fitness este în creștere, acum, în condițiile în care ordonanța militară ne-a limitat posibilitatea de mișcare, o bicicletă de fitness bună este una dintre cele mai înțelepte alegeri pentru cei ce vor să suplinească lipsa de activitate fizică. Cumva, cumulat și cu perioada aceasta de izolare, oricât ai vrea să nu pui kilograme în plus, lucrul acesta se întâmplă, drept urmare avem nevoie de mișcare, de exerciții fizice care să ne mențină în formă. Pentru că toți ne dorim să ieșim din izolare sănătoși și să avem un corp de care să nu ne rușinăm, cu o bicicletă de fitness bună și ceva voință acest lucru se poate rezolva. Tocmai de aceea, cel puțin în această perioadă la categoria articole sportive pentru exerciții fizice acasă, bicicleta de fitness este cea mai populară, tot mai multe persoane alegând să facă mișcare și exerciții fizice acasă, fapt confirmat și de apariția pe piață a unor magazine, multe dintre ele nișate strict pe genul acesta de produse.

Deși toată lumea știe ce este și cum arată o bicicletă de fitness, în momentul în care te-ai hotărât să achiziționezi una s-ar putea să întâmpini ceva probleme, în piață existând o mare varietate de modele și mărci încât clasica întrebare care este cea mai bună bicicletă de fitness, bicicleta fitness magnetica Kondition BMG-5700 are cele mai mari șanse de a fi în topul celor mai bune biciclete de fitness pentru exerciții acasă.

[inbound_button font_size=”14″ color=”#c8232b” text_color=”#ffffff” icon=”arrow-circle-right” url=”https://l.profitshare.ro/l/7403112″ width=”” target=”_blank”]Vezi oferta de biciclete fitness cu cel mai mare discount[/inbound_button]

Câteva site-uri de unde poți alege o bicicletă de fitness bună:

  • decathlon.ro – În condițiile în care magazinele Decathlon s-au închis pe perioada pandemiei iar o dată a redeschiderii nu se cunoaște, întreaga activitate a magazinelor se desfășoară exclusiv on line. Fiind cel mai mare magazin de articole sportive, poți alege o bicicletă de fitness sau orice alt produs din oferta Decathlon și aceastea vor fi livrate prin curier la tine acasă. Oferta poate fi vizualizată aici: www.decathlon.ro/Cautare/bicicletă+fitness.
  • eMag.ro – cel mai mare magazin on line de la noi, are o ofertă destul de stufoasă când vine vorba de achiziționat o bicicletă de fitness bună, pe lângă faptul că există o mulțime de promoții, faptul că produsele vândute beneficiează de foarte multe review-uri din partea clienților poate fi de ajutor în alegerea celei mai bune biciclete de fitness. De exemplu, cea mai populară bicicletă de fitness este bicicleta fitness magnetica Kondition BMG-5700, aproape 100 de comentarii, cu plusuri și minusuri însă,  poți trage concluzia că este o alegere bună.
  • kettler.ro -este un magazin on line dedicat strict aparatelor de fitness. Deși o parte importantă din portofoliul lor se vinde și în marketplace-ul emag, pentru a viziona restul produselor și chiar pentru o comparație a prețurilor, vizualizați oferta de biciclete pentru fitness a magazinului la următoarea adresă: www.kettler.ro/ro/cardio-fitness/biciclete-exercitii.html. Magazinul oferă o gamă largă de produse destinate sportului, mare parte dintre aceste produse fiind foarte utile în perioada aceasta de izolare la domiciliu.
  • sportpartner.ro – este un alt magazin on line de unde poți alege o bicicletă de fitness bună.
  • biciclop.eu – deși setați inițial pe biciclete de oraș, cei de la biciclop.eu au în portofoliu o gamă destul de variată de biciclete fitness la prețuri accesibile.

Acestea sunt doar câteva dintre magazinele on line de unde poți comanda fără probleme o bicicletă fitness bună și foarte utilă în această perioadă.

Cum alegi cea mai bună bicicletă fitness pentru acasă:

În condițiile în care oferta este destul de variată, când alegi cea mai bună bicicletă de fitness pentru a obține cele mai bune rezultate, trebuie să ții cont de câteva aspecte destul de importante. Dincolo de prețul plătit pentru o bicicletă de fitness, aspectele tehnice sunt esențiale pentru a alege cea mai bună bicicletă de fitness raportată la prețul plătit.

Dimensiunea pedalelor contează

Suprafața pentru picioare sau dimensiunea pedalelor contează foarte mult în cazul bicicletelor de fitness. La cea mai bună bicicletă de fitness, pedalele trebuie să aibă o suprafață antiderapanta, suficient de mare astfel încât picioarele să se plaseze corect. Totodată, pedalele bicicletei de antrenament trebuie să fie dotate cu barete ajustabile pentru susținerea acestora pentru evitarea eventualelor accidente.

Stabilitatea bicicletei de fitness

Este importanta pentru că, atunci cand bicicleta de fitness este stabilă impiedică accidentarea în timpul exercițiilor având totodată un impact pozitiv asupra antrenamentului. O bicicletă mai grea oferă mai multă stabilitate. Un model greu ar trebui să fie dotată cu roti speciale de deplasare altfel va fi complicat de mișcat.

Ghidonul bicicletei

  • Fix – se regăsește pe modelele de biciclete staționare și se aseamănă foarte bine cu un ghidon normal de bicicletă. De foarte multe ori, ghidoanele fixe ale bicicletelor de fitness au mai multe curburi pentru o poziționare cât mai facilă a mâinilor, astfel încât atunci când folosești bicicleta să iți poți schimbi poziția.
  • Mobil – acest tip de ghidon se regăsește la bicicletele eliptice, principalul plus al acestui tip de ghidon fiind acela că în timpul antrenamentului se lucrează și bratele.

Display-ul bicicletei

Cele mai multe biciclete moderne au un ecran pe care vei putea citi diverse informații conform senzorilor. Aceste ecrane sunt de dimensiuni mai mari si mai mici, in functie de numarul de specificații afișate și de modul în care le afișeaza. Totodată sunt importante funcțiile bicicletei… scan, timp, viteza, distanta, calorii, puls.

1 thought on “Pentru antrenament și exerciții fizice acasă bicicleta de fitness este cea mai populară”

  1. Pingback: Cea mai bună bicicletă fitness pentru vârstnici este bicicleta orizontală - Două.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top