Veața la țară…

Odată cu trecerea anilor, încep să-i înțeleg pe cei care, pe oriunde i-ar purta pașii prin lume, simt că-i trage ața spre locurile natale. Nu-s chiar convins că o să vreau să mă retrag la bătânețe la mine la țară, zi de zi în plină câmpie ar fi cam mult pentru mine dar, așa, de stat câteva zile pe acolo nu zic nu. Momentan, când ajung la țară, nu prea stau, am albinele, trag tare acolo, fac un duș și plec înapoi. Ce o fi peste 20-30 de ani habar nu am, momentan mă gândesc că o după ce mai vad una alta din lumea asta, m-oi retrage și eu undeva să-mi trag sufletul și s-o aștept pe doamna aia care vine mereu la întâlnire. 

Bă, da mă uitam zile astea și eram tare mândru, la niște poze făcute cu ce stă atârnat prin mica livadă plantată cu brațele astea două, în urmă cu câțiva ani. Parcă mă simțeam așa mândru, om de-al locului care a făcut și el o treabă.

Nu sunt eu priceput la postări din astea sensibile dar când mă gândesc că am ajuns să culeg roadele muncii, parcă, parcă încep să-i înțeleg pe ăia de văd în viața la țară raiul pe pământ deși tot cred că exagerează. Nu știu, chiar dacă pentru bătrânețe m-am mai văzut tolănit într-un hamac cu o carte în mână, într-o livadă cu stupi, mai degrabă la bătrânețe m-aș retrage undeva la malul mării..pe undeva printr-un sat de leneși greci…doar așa, să le arăt eu cum se freacă duda în stil mare.

Aia e, mai visează omu…dar se mai și motivează. Hai, la muncă, că mereu e nevoie de bani..