Ce faci când nu ai inspirație?

Zice că inspirația există peste tot în jurul nostru și este suficient să acorzi câteva momente unui lucru și s-a rezolvat, a venit inspirația și ești din nou creativ. Bun, să zicem că momentan eram eu în pană de inspirație, nu mă mai atrăgea activitatea asta on line și mă pregăteam să agăț tastatura în cui și să mă pierd din nou printre seriale și alte clipuri de pe yoytube. Sau mai ră, mă apucam de jocuri…și uite așa trecea viața pe lângă mine…Dar n-am făcut lucrul acesta, nu, m-am sprijinit frumos de umbra mea și m-am gândit…am medita, am tras concluzii și sunt iar cu level 100 la inspirație. Știu, sună a rahat motivațional însă la mine a funcționat…asta ar fi soluția la întrebarea: „Ce faci când nu ai inspirație?”.

Nu mai lungesc postul ăsta..am lămurit cum e cu lipsa asta și ce e de făcut când nu ai inspirație. A venit idee, acum trebuie să iau internetul la căutat să dezvolt această idee. Până una alta, o să merg să modific câteva link-uri la articolul despre elefantul Elmer și la cel legat de cărțile de dicție, apoi o să caut o temă ceva mai drăguța…și de mâine mă apuc de treabă.

Asta e soluția când nu ști ce să faci când nu ai inspirație…meditezi și apoi te apuci de treabă. Planul e gândit pe termen lung, sper că la finalul anului, când voi trage linie, să fi meritat, pauza asta de inspirație să fi avut și o parte bună.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top