Nu ai auzit de Flogita si te întrebi dacă merită o vacanță acolo?

În Flogita am mâncat cea mai bună înghețată din ultimi 40 de ani…măcar pentru atâta lucru și tot merită să mergi în Flogita. Se cheamă dream chocolate și se găsește lângă micul părculeț din capătul aleii pietonale. Nu aveți cum s-o ratați…

Răspunsul scurt ar fi că da, chiar se merită o vacanță în micuța localitate grecească. Noi am ajuns în Flogita cumva din întâmplare, căutăm o cazare mai de buget într-o locație din Grecia în care să ajungem relativ repede cu mașina. Cum eram 3 familii cu 6 copii, misiunea a fost mai complicată, și cu perioada și cu locația. Și uite așa am ajuns în Flogita, cazarea fiind la Paralia, o locație mult peste așteptările noastre. Apropo de distanță, București-Flogita, aproximativ 740 km. 

Cum toată lumea se întreabă cum e plaja si ce poți face într-o statiune mai puțin cunoscută din Grecia, am să încerc în articolul de față să punctez câteva păreri despre acest colț din Halkidiki.

Nea Flogita este ieftină în comparație cu alte locații din Halkidiki. Cum nu am stat la plajă doar în Flogita ci ne-am mai și plimbat prin peninsulă, pot spune ca prețurile atât la restaurant cât și la beach bar erau mai mici. Legat de mâncarea, pe lângă diverse restaurante și alte pizzerii, există pentru doritorii de ceva rapid la botul calului si celebrele locații cu gyros și alte frigărui. Mâncarea a fost bună peste tot unde am mâncat în Flogita. Tot în Flogita sunt deschise până tarziu și câteva magazine alimentare pentru cei ce doresc să cumpere diverse dar și o piață tradițională unde producatori locali vând fructe și legume proaspete.

Cum este plaja în Flogita? Cumva, clasic pentru Grecia, plaja are atât o zonă cu nisip fin dar și una mai pietroasă. Dezavantajul plajei cu nisip fin este aglomerația. Această plajă se află în centrul stațiunii și este mai aglomerată și mai zgomotoasă. Pe capătul din stânga unde am făcut noi plajă, fundul apei este acoperit cu pietre. Nu mari dar pietre. Cum și acolo există un beach bar, umbrelțe și sezlonguri, intrarea în apă se face pe alei din saci cu nisip. Este interesant și faptul că fundul mării este pietros nu mai este un inconvenient. Desi poți face liniștit și tradițional plajă pe prosop, am optat pentru șezlong și umbreluțe. Nu se percepe taxă pentru închiriere, ca mai peste tot în Grecia, este recomandat să consumi diverse de la bar…3 euro/sezlong. Prețurile decente și la bar. 1 euro cafea, 2-4 euro berea în funcție de sort.plaja flogita grecia

În fundal se vede și aleea din saci cu nisip care ușurează intratul în mare de care am zis mai sus..

La capitolul ce poți face dacă tot ai ajuns în Flogita, intră și o vizită la Peştera Petralona. Bine, peștera se poate vizita cam din orice colț din Halkidiki nu doar din Flogita. Peștera merită. Din păcate fotografiatul este interzis, nu este voie nici contracost. Cât am vizitat peștera erau diverși care, deși s-a spus de la intrare că nu este voie, mai furau una-două poze. Noi am avut bucă și am respectat.

Noi am mai vizitat vizitat și un târg săptămânal dintr-o localitate din apropiere, Nea Moudania, târg de la care ne-am aprovizionat cu măsline, ulei de măsline și alte dulciuri. În fapt, în Halkidiki, în fiecare zi a săptămânii târgul acesta se mută într-o altă localitate. Noi am găsit programul târgului intr-un pliant publicitar.

Acum, câteva cuvinte și despre casa în care am fost cazați. Deși descrierea de pe booking este ok, cred că nu strică câteva considerente personale. Bun, din ce am vorbit cu proprietarii, locația a fost construită drept casă de vacanță pentru familia lor. Casa face parte dintr-o construcție mult mai mare care a fost dezvoltată pe terenul familie cu destinație turistică. dealul a fost ca pe lângă o sumă de bani, familia să primească și această casă de vacanță.


Booking.com

1 thought on “Nu ai auzit de Flogita si te întrebi dacă merită o vacanță acolo?”

  1. Pingback: Apropo de furtunile din Grecia... - România la Pas

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top