Câteva păreri despre cortul de 4 persoane de la Decathlon

Așa…azi, păreri despre cortul de 4 persoane de la Decathlon, că eu din ăsta am…modelul ARPENAZ 4Discuția a fost pornită în weekend, în camping-ul de la Krapeț, unde, niște prieteni mi-au cerut păreri despre cortul de 4 persoane de la Decathlon. Cum ziceam, cortul de 4 persoane ce-l dețin este modelul Arpenaz 4 și prietenii au rămas surprinși că nu le recomand acest model. I-am lămurit repede și mi-au dat dreptate. 

Bun, s-o luăm pe rând, că poate mai sunt doritori de un cort de 4 persoane și varianta de la Decathlon este una dintre cele mai atractive la preț când vine vorba despre un cort de 4 persoane. Până să ajung să mă împuiez și să am nevoie de un cort mai mare, un cort de 4 persoane cum am acum, am cărat în cârcă sau în portbagajul mașinii, după caz, două corturi, de două, respectiv 3 persoane. Primul era un cort Hannah Serak de două persoane, cam înghesuit dacă era să mai bagi și rucsacii înăutru dar era destul de bun pentru turele la munte. Al doilea cort, o ieftinăciune cumpărată din supermarket, am fost de câteva ori cu el în Vamă…până m-a plouat de un 1 mai de era mai ok să dorm afară decât în cortul ăla. În cazul de față, o comparație între cortul Arpenaz de la Decathlon și Hannah Serak nu are loc, sunt din două lumi diferite. Bine, și prețul…

Așa…ca idee, cel mai bun moment pentru achiziționarea unui cort este la final de sezon, ai parte de reduceri substanțiale. La Decathlon, la capitolul corturi pentru familie sunt câteva modele la preț decent, după cum urmează:

  1. Cort Arpenaz Family 4
  2. Cort Arpenaz Family 4.1
  3. Cort Arpenaz Family 4.2

Revenind la cortul de la Decathlon, Arpenaz 4 este cel mai mic cort de patru persoane destinat familiilor dar și cel mai ieftin. Următorul model, o idee mai scump, este modelul Arpenaz 4.1, care deși are camera de dormit de aceiași dimensiune cu modelul pe care îl am eu, beneficiază de o înălțime mai mare, 1,80 m față de 1.35. Bonus, are și o rogojină care la Arpenaz 4, lipsește cu desăvârșire. Până aici, la capitolul recomandare de cort de 4 persoane, prietenii mei au înțeles cam ce înseamnă aceste mici diferențe…i-am băgat în cortul meu Arpenaz 4 și au sta cam cocoșați.

Altfel, pe lângă variantele acestea de cort ieftin pentru 4 persoane la Decathlon mai există pentru fiecare cort enumerat mai sus și variante de corturi Fresh&Black. Diferență de materiale și de preț. Avantajul la corturile Fresh&Black ar fi că rezistă o idee mai bine în soare. Dar nu cu mult,când vine soarele pe el…tot cuptor se face așa că am dubii să dau câteva sute de lei în plus. Dar fiecare știe ce vrea să facă cu banii lui.

Apoi le-am explicat care este următorul meu cort de familie. Ținând cont de preț, anul ăsta nu, dar la anu, cu siguranță va trebui să fac un update la cort…cresc fetele și cam am nevoie de un cort de 4 persoane cu două camere, ARPENAZ 4.2. Marele avantaj în cazul acestui cort, cel puțin din punctul meu de vedere, ține de intimitate. În condițiile în care plozii cresc, dacă mergi căte-o săptămână cu cortul, poate mai ai și tu chef de una-alta cu soția. Nu prea se mai face să iesi din cort, e mai ok fiecare cu camera lui…că nu te apuci să urli, mai în surdină, așa…Recomandare personală, dacă sunteți în căutarea unui cort de 4 persoane bun, chiar dacă în momentul acesta copii sunt încă mici, cortul de familie cu 2 camere de dormit, Arpenaz 4.2 de la Decathlon este o alegere înțeleptă ținând cont de cele expuse mai sus.

Așa, că poate oamenii sunt interesați și de alte lucruri când vine vorba de un cort de familie nu doar de spațiul din cort. Ține cortul de la Decathlon la ploaie? Ei zic că toate corturile lor au fost testate la 200 mm de apă/ h/ m²..un fel de ploaie tropicală de scurtă durată. În fine, de vreo 5 ani de când merg cu cortul acesta în vacanța am prins o singură ploaie serioasă…24 de ore de rupere de nori în Lefkada. N-am stat să măsor cantitatea de apă căzută dar cu siguranță a fost mai mare decât cei 200 mm de apă/ h/ m² de o dau ei în fișa tehnică. Una peste alta cortul a rezistat binișor, a intrat ceva apă în el dar pe jos, că cam curgeau șuvoaiele pe sub el. Probabil, dacă nu-l întindeam bine, se uda mai rau. Una peste alta, cred că rezistă la scurte răpăieli dar clar, nu e de stat mai mult de o zi două în ploaie cu acest cort. Altă întrebare, probabil că ar fi legată de cât de greu e să instalezi acest cort de 4 persoane. Ce să zic, ține puțin și de îndemânare, acum, după atâția ani de folosință, instalez cortul singur, nu mai am nevoie de ajutor. Prima oară când l-am folosit, l-am instalat noaptea…a fost distractiv dar l-am dibuit până la urmă. Ventilația…dacă e montat în soare, se cam face cuptor, tocmai de aceia, pentru astfel de situații, mi-am cumpărat și un umbrar. Dacă nu găsesc umbră, întind umbrarul deasupra și se mai calmează situația. Umbrarul e bun și la plajă, e bun și în caz de prea mult soare sau chiar ploaie.

Concluzie, sunt mulțumit de cortul de 4 persoane de la Decathlon, cel puțin la capitolul spațiu de dormit și preț de achiziție, sunt de părere că alegerea unui astfel de cort de familie este una dintre cele mai bune variante. Altfel, așa cum am mai spus și mai sus, următorul pas este achiziționarea unui cort de 4 persoane dar cu două camere de dormit. Ceva asemănător, cel puțin ca și preț și formă am găsit și pe emag, dar experiența de până acum cu cortul de la Decathlon a fost pozitivă, deci, tot un astfel de cort recomand pentru vacanțe la mare cu cortul.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top