Un articol mai personal…

Articolul de azi este ceva mai personal, nu are legătură cu nimic din tot ce am scris pe blog. Mă rog, ar putea avea legătură cu tot ce am scris până acum pentru că este vorba de trafic. Și cum traficul înseamnă bani, chiar dacă tot ce am scris până în acest moment a fost mai degrabă un mod de-a învăța lucruri și a dezvolta niște abilități, faptul că traficul a scăzut cu 80% în urma problemelor avute cu firma de host care m-a ținut în afara internetului vreo 3 săptămâni, mă face să mă gândesc serios la modalități de creștere a traficului măcar la nivelul de dinainte de problemele tehnice avute cu firma de hosting.

Na, am schimbat furnizorul, am pierdut bani, am pierdut din avânt și cel mai trist este că am pierdut poziții importante în căutările pe internet. Și e foarte greu să recuperezi, nu exită altă modalitate de a câșiga poziții în google decât prin adăugarea de conținut constant, de calitate și, eventual ceva nou față de ce există momentan pe blog.  În condițiile în care înainte de problemele cu hostingul aveam constant 10,000 de vizitatori lunar, în ultimile două luni de când blogul este iar funcțional am reuțit să ajung la 2000 pe lună. Și mă întristează lucrul acesta, că am muncit…și parcă-mi vine să las totul baltă și să pornesc totul de la zero, un alt proiect. Dar nu o s-o fac, o să încerc să ridic din nou acest blog măcar la 90% din ce era înainte. Cam asta ar fi rezoluția pe anul acesta….dacă nu reușesc aia e, atunci chiar am să pornesc un nou proiect.

Acum trebuie să văd ceva nișă cu potențial de creștere și odată cu această nișă, să revergorez și articolele vechi ce erau bine poziționate în căutări. Vedem ce o să iasă…acum că mi-am vărsat oful parcă e mai roz situația.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top