Planurile se fac și se schimbă în funcție de vremuri. Anul acesta eram hotărât să băgăm mai mult camping. Au mai crescut fetele, m-am mai eliberat de anumite obligații așa că era un an bun în care să mergem mai des cu cortul. Momentan nu am renunțat la idee însă, la cum se prezintă lucrurile pe frontul de est, stăm în cumpănă. Sperăm să se rezolve cumva problemele și să ne vedem de ale noastre în continuare.
Anul trecut a fost și el cu ceva probleme, nu am apucat să folosim foarte mult cortul. Am reușit să mergem de două ori la campingul din Krapeț și încă odată, tot cu cortul la un camping din Bulgaria, Kapinovski. La capitolul campinguri mișto, Bulgaria stă mult mai bine decât noi. Mult mai organizați, mult mai ieftine campingurile din Bulgaria.
La noi, decât să mergi cu cortul în camping mai bine iei cazare…că nu e diferență mare de preț.
În condițiile în care nu ne-am decis în ce direcție o vom porni la vară pentru vacanța mare, avem pe listă și o variantă de camping în Grecia. Aveam și anul trecut în plan vreo două nopți de camping în Grecia dar am renunțat pentru că era pandemie de covid și ne-am fi întors în țară fix când au anunțat autoritățile din România că este necesar test pcr sau carantină pentru copii. Așa că am renunțat la cele două zile de cort plănuite undeva pe drumul spre casă, la un camping de la Kavala și ne-am întors acasă cu două zile mai devreme.
Aia zic cu planurile, se pot schimba și se pot modifica în funcție de vremuri. Acum, să sperăm că anul acesta va fi mai bine și vom avea timp și loc să facem ce avem în plan. Momentan avem bilete la Bari pentru aprilie și apoi vedem. Sper să mergem cât mai mult cu cortul. Că mi-e dor de o dimineață liniștită în camping…