Astăzi am nimerit de dimineață într-un cârd de clasa a 9-a- a 10-a, a Liceului Matei Basarab. Dincolo de faptul ca liceul este unul central și foarte bun, se simte în aerul respirat de acei elevi ca sunt parte dintr-o alta generație, mai pragmatică, mai bine înfiptă în pământ, mai inteligentă nativ, altceva! Cumva peste noapte, alergând după albine, nu am realizat că am îmbătrânit… Singurul pericol pe care îl simt de la aceasta generație, este că vor aduce cu ei falimentul fabricilor de șosete! Dacă vreți să-mi ascultați sfatul, făceți stocuri și nu vă angajați într-o astfel de fabrică, dacă nu va pensionați în următorii 10 ani. Și numai mâine nu e 1 decembrie!
Textul asta publicat de un prieten, a picat mănușă, tot mă gândeam cum să deschid subiectul legat de șosete și alte dresuri, că m-au invitat acum ceva vreme niște domni și doamne de la un magazin on line ce se ocupa cu vanzarea de astfel de produse să promovez magazinul respectiv.
Cumva eram reticent, mă gândeam că nu prea dă lumea năvală sa cumpere ciorapi de pe internet…poate doar femeile, dresuri mai speciale..În fine, am făcut chiar și un sondaj printre colegele de la birou și fetele au zis că daca e o ofertă bună, ele cumpăra chiar și ciorapi on line. Cred că așa se explică de ce majoritatea clienților magazinului respectiv sunt femei. Asta cumulat cu faptul că tot mai mulți bărbați renunță la ciorapi si se întorc spre personajul lui Zaharia…