Mai sunt câteva zile și trebuie să prelungesc pentru încă un an domeniul brandabil.eu. O să-l prelungesc, am adunat câteva articole ce au căutare. Deși nu am ajuns unde mi-am dorit, costurile cu site-ul nu sunt unele mari și oricum, din reclamele de pe site, treaba este acoperită, nu ies pe minus. Partea proastă în toată treaba asta este că nu mi-am găsit nișa, nu am postat regulat, iar când am postat a fost mai mult așa, hai să mai postez. Pe românește, nu m-am implicat.
Da, online-ul e din ce în ce mai aglomerat, google face schimbări, trage să facă bani…vrei trafic, plătești campanii. Eu nu plătesc, pentru mine toată treaba asta cu scrisul este mai mult o joacă, o activitate relaxantă care mai aduce și câțiva bănuți. Dacă vă pasionează educația financiară, este un fel de venit pasiv deși, mai degrabă este unul semi-pasiv, pentru că trebuie să postezi regulat pentru. În fine, nu dezvolt subiectul, ideea este că nu m-am implicat suficient aici, am publicat doar 9 articole până în acest moment. Și partea proastă este că nici rezultatele nu sunt foarte îmbucurătoare. Că mă uit în statistici și văd că cele mai accesate articole sunt tot cele scrise prin 2017, 2018 și 2019.
Clar, trebuie să fac o analiză, că știu cum să o fac, și să încerc un salt calitativ și cantitativ. Altfel, o să rămân cu aceleași articole șe țin prima pagină pe anumite căutări.
Las lista aceasta cu cele mai căutate articole din ultima periodă pentru a face o comparație peste un an.
Ce este pielea cu aspect peliculizat
Cum cureti rugina. Care este cea mai buna solutie pentru curatarea ruginei
Cismea de gradina buna, utila si de mare efect
Progarden este un brand romanesc
Care sunt cele mai bune friteuze cu aer cald?
Aparatul de vaslit este intr-un top 3 al celor mai bune aparate fitness pentru exercitii cardio
Cea mai buna motocoasa raport calitate pret
Cum depozitezi bicicleta pe timp de iarna?
Cea mai buna sala de fitness din Iasi
Cat costa un compresor bun si cum sa-l alegi
Gata, asta este lista cu cele mai accesate articole în anul 2020. Domenii diverse, unele despre chestii sezoniere. Concluzia că încă se poate aduce trafic pe un site indiferent de subiect important este să scrii conținut ok, fără a copia din altă parte și cu ceva cercetare pe domeniul respectiv.
Încă nu mi-am setat o direcție pentru perioada următoare, sper să-mi fac totuși chef de scris. Sincer, în condițiile în care din orice articol postat rămân cu ceva informații, pentru cultura mea generală parcă m-aș băga să documentez niște domenii mai puțin cunoscute. vedem ce o să fie, poate reușesc măcar două articole pe săptămână…ar fi mirific.