Expoziție-Istoria manelelor

În perioada 8 octombrie-1 noiembrie 2018, în Pasaj Universitate are loc o expoziție tematică dedicată muzici lăutărești cu titlul Maneaua-Trecut-Prezent-Viitor. Evenimentul este organizat cu sprijinul Fundației Culturale Bulibașa Him-başa. Evenimentul face parte dintr-un program cultural ce dorește să reducă barierele culturale dintre diversele genuri muzicale.

Vor fi expuse obiecte tradiționale și mai puțin tradiționale (chinezești) obiecte care dau culoare și autenticitate acestui curent cultural-artistic. Pentru această expoziție culturală, membrii Fundației Bulibașa Him-bașa  au apelat la bunăvoința actualilor maneliști de succes pentru anumite exponate. Printre exponate se vor regăsi pe lângă pălăria lui Nelu Vlad și ghiului lui Dan Ciotoi și alte obiecte încărcate de istorie cum ar fi prima bancnotă de 20 mărci germane lipită pe fruntea lui Adrian Copilul Minune, cercelul din buricul lui Carmen Șerban sau o scobitoarea folosită de Ioniță de la Clejani la revelionul din 1988.

De departe cel mai spectaculos exponat este fotografia de mai jos, o fotografie istorică a lui Vali Vijelie alături de mama și fratele său chiar înainte de-a merge la înmormântarea celebrului Barbu Lăutaru.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *